CE INSEAMNA SA FII ALFA

Exista un termen In societatea contemporana care este la fel de vag si prost-folosit ca si expresia “te iubesc”.

Da, acest termen este “Alfa”.

Cuvantul a fost folosit pentru prima data undeva in anii ‘70 de catre un savant ce studia comportamentul lupilor in haite. El si-a dat seama ca in toate grupurile de lupi, exista un anume individ care dirija, apara si conducea, iar ceilalti se supuneau datorita fricii dar mai ales respectului.

El a numit acel lup – Alfa.

Ei bine, in timp am preluat si noi acest termen si l-am atribuit acelui barbat care reflecta calitatile unui lider: incredere, putere, curaj, calm, empatie si sarm.

Beneficiile acestui titlu sunt imense si cu totii le stim: in primul rand femeile (cumva toate pot mirosi un Alfa si toate vor sa ajunga in pat cu el), pozitia sociala, si usile care se deschid.

Insa dupa cum spuneam mai sus, acest termen este destul de vag pentru majoritatea dintre noi, si fiecare i-a dat un inteles personal.

Cea mai mare problema pe care a creat-o acesta idee de Alfa, este competitia. Ca sa existe un Alfa, vor trebui automat sa fie niste Beta, care nu sunt la fel de buni ca el, si care sa il urmeze.

Iar asta va atrage automat multa invidie, ura si mai frustrare.

CE INSEAMNA CU ADEVARAT SA FII ALFA?

Aceasta este cea mai frecventa intrebare pe care o aud de la studentii nostri.

Raspunsul se poate imparti in doua:

  • ATITUNINE

  • ACTIUNE

Cand vine vorba de a fi un lider, atitudinea reprezinta un factor crucial si fara acest ingredient, nu prea avem sanse sa accedem la acel titlu.

Insa cum dezvolti o atitudine de conducator?

Bineinteles sunt acei barbati care se nasc cu aceasta caliatate nativa. Ei mai sunt numiti si “naturali”.

Insa majoritatea dintre noi trebuie sa lucram pentru a dezvolta calitatile enumerate mai sus, si asta se poate face cel mai bine prin:

  • citit carti – nu orice carti ci biografiile oamenilor de succes cum ar fi Akio Morita(fondatorul Sony), Richard Branson(fondatorul Virgin Group), Gary Vee, etc ( la finalul voi pune o lista cu cartile care m-au ajutat pe mine personal, de-a lungul vietii.)

  • educatie pe tot parcursul vietii pe mai multe domenii de activitate si invatarea constanta de noi skill-uri.

  • arta de a citi oamenii si invatarea stereotipurilor umane.

  • practicarea unui sport pe toata durata vietii.

Un alt lucru care defineste barbatul Alfa este actiunea. Acest lucru este portretizat cel mai bine in filme, unde eroul, de cele mai multe ori i-a viata in propriile maini si trece la treaba.

Acesta este de fapt amanuntul care separa oamenii obisnuiti de cei care exceleaza in viata.

Toata lumea isi da cu parerea si toti stiu ce e de facut, insa foarte putini sunt cei ce iau actiune, si mult mai putini sunt aceia care dezvolta disciplina de a fi constanti in ceea ce fac.

Cand iei actiune, te expui, esti sensibil, deorece toti vor vedea ce faci si toti te vor judeca. Asadar acesta este motivul pentru care cei mai multi prefera sa stea in zona de comfort – frica de a fi judecati si de a iesi din tiparele impuse de societate.

 

Insa toate cele mentionate mai sus vor alimenta EGO-ul in timp, iar asta duce la cea mai des intalnita greseala, si anume: Ideea ca daca lucrezi la tine esti superior altora si oarecum esti in competitie cu restul.

Nimic mai fals.

Dupa cum am spus mai sus, una din calitatile ALFA-ului este empatia si de ce nu smerenia.

Desi poate dobandim pe parcursul vietii multe calitati si skiluri, nu vom ajunge niciodata adevarati lideri daca vom fi inganfati, si aroganti.

Dimpotriva, nimeni nu va vrea sa stea pe langa noi.

Doar atunci cand esti gata sa ajuti oamenii neconditionat, doar atunci cand vei accepta judecata si hate-ul celor din jur, si mai ales vei accepta faptul ca nu esti perfect si ca greseli vei face mereu – atunci vei ajunge la starea de smerenie combinata cu putere ce defineste un ALFA.

INCEPE TRANSFORMAREA

DESCARCA GRATUIT GHIDUL DE STAPANIRE A CELOR 5 PASI PENTRU A CUNOASTE FEMEI NOI

DESCARCA GRATUIT GHIDUL DE STAPANIRE A CELOR 5 PASI PENTRU A CUNOASTE FEMEI NOI